miercuri, 20 iulie 2016

Tort Lego Ninjago -cu mousse de ciocolata si fructe de padure





Tortul Lego Ninjago  a fost "creatia " mea special facuta pentru Denis - baietelul unor prieteni care a implinit acum cateva luni 5 ani si care este innebunit dupa jocurile Lego. 
Tortul cu blat de pandispan, mousse de ciocolata, fructe de padure si mascarpone reprezinta o combinatie pe care eu am mai facut-o si la Tortul cu flori multicolore.
Pana acum obisnuiam sa fac un blat de tort  pe care il taiam ulterior in trei, insa de data aceasta am copt foile de pandispan separat intr-o tava dreptunghiulara, din care am decupat  rotundurile necesare pentru tort.
Ingrediente pt. 5 foi de pandispan:
-20 oua
- 20 linguri de zahar
- 2 cani si 1/2 faina
-praf de sare
Ingrediente pt.mousse de ciocolata:
- 400 gr. ciocolata cu lapte;
-250 ml. frisca lichida;
-5 albusuri de ou,

-100 -120 ml. apa clocotita;
Ingrediente pt. crema de mascarpone:
- 300-400 ml. frisca lichida
-150 gr. mascarpone
- 600 gr. fructe de padure
- 150 gr. unt

Foaia de pandispan / blatul de tort-preparare
Se amesteca intr-un bol 4 galbenusuri cu 4 linguri zahar si un praf de sare,  pana cand se topeste zaharul si se face o crema spumoasa. Separat cele 4 albusuri se bat spuma si se adauga peste compozitia de galbenusuri cu zahar, amestecand de jos in sus lent, astfel incat sa nu se lase compozitia.  Se adauga jumatate de cana de faina, se toarna compozitia intr-o tava tapetata cu hartie de copt, unsa cu ulei si tapetata cu faina. Compozitia se intinde bine in toata tava pentru a obtine o foaie subtire.
Se coace la cuptor in jur de 15 min. la 180-200 grade, pana cand foaia incepe sa se rumeneasca putin pe margini. Daca o veti coace un timp mai indelungat blatul se va intari si nu va mai fi atat de bun.
Foaia se desprinde de hartia de copt cat timp e calda.

Astfel eu am copt 5 foi de pandispan si am preferat sa-mi fac de fiecare data alta compozitie, pt. a nu le lasa pana cand bag fiecare foaie la cuptor.

Din 3 foi am decupat 3 rotunduri mari, folosind ca sablon tava de tort cu diametrul de 26cm, in care am si montat ulterior partea de jos a tortului.
Din celelalte 2 foi de pandispan ramase am decupat si trei rotunduri mici dupa tava de tort de 20cm, pe care le-am folosit la tortuletul mai mic de deasupra.
Foile de blat le-am insiropat cu un sirop facut din sucul lasat de fructele de padure pe care le-am decongelat cu 1-2 de zahar.

Mousse de ciocolata -preparare. 
Ciocolata taiata bucatele mici se topeste intr-un bol la bain-marin, se ia de pe foc si se adauga apa clocotita,  ametecand continuu. Se lasa compozitia de ciocolata sa se raceasca amestecand din cand in cand in ea.
Cand ciocolata s-a racit, se adauga peste ea frisca batuta si albusurile batute spuma, amestecand usor de jos in sus. Se  va obtine un mousse de ciocolata cremos si aerat, ideal pentru umplerea torturilor .

Crema de mascarpone - se prepara amestecand frisca batuta spuma cu mascarpone  si cateva fructe de padure.

Cele doua etaje ale tortului se monteaza in tavi de 26, respectiv 20cm, cu cate un strat de mouuse de ciocolata si unul de crema de mascarpone, adaugandu-se in interior si un strat de fructe de padure.

Torturile astfel montate se lasa la rece 10-12 ore, dupa care se desfac din forme, se acopera cu un strat foarte subtire de unt pentru ca pasta de zahar sa se lipeasca mai bine si sa aiba un aspect mai frumos.
Fiecare tort se imbraca in foaia de pasta de zahar, dupa care se etajeaza si se monteaza figurinele.




Figurinele le-am modelat ghidandu-ma dupa un tutorial gasit pe Youtube :
How to make a basic lego man in fondant.

https://www.youtube.com/watch?v=aVsyDVMREuU










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu